Prin ochii unui barbat

     Ea are fata alba, asemenea unui ghiocel si privirea albastra, plina de emotii cenzurate. Pe umeri ii cad fulgi de soare, fulgi ce-i mangaie fata. Buzele ii sunt un curcubeu de cuvinte care, odata rostite, imi ating sufletul. Ochii ii sunt o proiectie a gandurilor. Ganduri pe care, atunci cand le rosteste sau le scrie, ma fac sa visez, sa-mi doresc ca acest ghiocel sa infloreasca numai pentru mine, prin mine.
     Ea mi-a colorat sufletul cu iubire nemarginita si a facut sa erupa in mine un vulcan de sentimente si trairi, pe care nu stiu daca sunt in stare sa le manuiesc. Acesta fiinta sensibila si gingasa este de o sinceritate bruta, ce ma rascoleste usor. Sinceritate care imi toarce sentimentele ca pe-un fuior. Simt o emotie infinita in preajma ei, iar cand isi agata privirea de mine, ma deseneaza cu fiecare clipire.
     Ea este ca o explozie de sentimente si afectiune ce mi-a cutremurat universul si m-a scos din normalitate. Dupa o explozie, nimic nu mai e la fel ca inainte. Nici eu nu mai sunt acelasi. Imi doresc sa fiu invelisul sufletului ei, sa o protejez, sa o alint, sa o iubesc neconditionat. Vreau sa fiu soarele care ajuta acest ghiocel firav, ivit la inceput de primavara, sa se inalte deasupra zapezii.