Acum stiu

Acum stiu ce gust are dragostea: gust de capsuni coapte, a caror aroma iti acopera orice crapatura a sufletului si-ti da o stare de bine, numita fericire.
Acum stiu ce miros aparte are dragostea: miroase a ghiocei abia iesiti de sub zapada, miroase a primavara.
Acum stiu ce culoare are dragostea, sau, mai bine spus, ce culori are: e asemenea unui curcubeu dupa o ploaie de primavara. Dragostea e ROSIE si pasionala, ORANJ si energica, e GALBENA si optimista, VERDE si naturala, e ALBASTRA si visatoare, INDIGO-VIOLET si sofisticata, vibranta.
Acum stiu ce note inalte atinge dragostea, dar de fiecare data cand incerc sa le transcriu, isi pierd din intensitate. Se sparge in bucatele mici,jucause.
Acum stiu ca dragostea se simte cu sufletul, dar si cu pielea. Are finetea mainilor pe care le mangai, a trupului pe care il imbratisez si a buzelor pe care le sarut.
Acum stiu ca dragostea mai are un simt, numit „proprioceptia”. Ea, dragostea, va sti mereu unde isi are casa: in celalalt.
Acum stiu ca „DRAGOSTE” e un nume aleatoriu, dat unui sentiment mult prea minunat, prea gustos, parfumat, aratos, mult prea fin pentru a fi cioplit si delimitat. Acum stiu ca acest sentiment se numeste oricum vreau eu, atata timp cat imi face sufletul sa vibreze, buzele sa-mi zambeasca si ochii sa deseneze o lume asa cum mi-o doresc.

 

 

 

 

Prin ochii unui barbat

     Ea are fata alba, asemenea unui ghiocel si privirea albastra, plina de emotii cenzurate. Pe umeri ii cad fulgi de soare, fulgi ce-i mangaie fata. Buzele ii sunt un curcubeu de cuvinte care, odata rostite, imi ating sufletul. Ochii ii sunt o proiectie a gandurilor. Ganduri pe care, atunci cand le rosteste sau le scrie, ma fac sa visez, sa-mi doresc ca acest ghiocel sa infloreasca numai pentru mine, prin mine.
     Ea mi-a colorat sufletul cu iubire nemarginita si a facut sa erupa in mine un vulcan de sentimente si trairi, pe care nu stiu daca sunt in stare sa le manuiesc. Acesta fiinta sensibila si gingasa este de o sinceritate bruta, ce ma rascoleste usor. Sinceritate care imi toarce sentimentele ca pe-un fuior. Simt o emotie infinita in preajma ei, iar cand isi agata privirea de mine, ma deseneaza cu fiecare clipire.
     Ea este ca o explozie de sentimente si afectiune ce mi-a cutremurat universul si m-a scos din normalitate. Dupa o explozie, nimic nu mai e la fel ca inainte. Nici eu nu mai sunt acelasi. Imi doresc sa fiu invelisul sufletului ei, sa o protejez, sa o alint, sa o iubesc neconditionat. Vreau sa fiu soarele care ajuta acest ghiocel firav, ivit la inceput de primavara, sa se inalte deasupra zapezii.

 

 

Necunoscutul

    Am deschis ochii si am pasit neincrezatoare pe un taram necunoscut. Lumina orbitoare a soarelui nu ma lasa sa privesc tot ce avea sa mi se arate. Dar usor, usor, m-am acomodat cu razele de soare, care se jucau in parul meu. Am descoperit o lume necunoscuta, dar totusi atat de cunoscuta. Cu cat imi indepartam privirea de locul in care am pasit, cu atat mai mult se desena un camp plin cu flori de toate culorile. Iarba de sub picioare era de-un verde incantator si atat moale, de parca as fi calcat pe un covor din puf. Fiecare fir de iarba imi trimitea cate un fior in tot corpul si ma trezea la viata…la o altfel de viata. Vantul adia usor si amesteca aromele florilor de primavara, creandu-mi emotii unice. Fluturi albi si albastri valsau in jurul meu si ma invitau la dans. Un fluturas straveziu s-a asezat pe mana mea si parca ma privea intrebator. Desi il puteam vedea, nu il simteam. Era atat de usor, de sensibil, de frumos. Imi tineam respitatia de teama sa nu-l sperii, sa nu-l bulversez cu lumea mea. Probabil vroia sa ma ajute sa zbor alaturi de el, sa ma ridice sus spre inaltul cerului, sa ne jucam impreuna. Ceea ce nu stia el, era faptul ca eu deja zburam. Zborul meu era diferit de al lui. Zburam cu sufletul, cu gandul, dar totodata eram ancorata in realitatea ce mi se aratase in fata ochilor. Imi era teama ca daca voi clipi, vor disparea toate aceste minunatii. Am continuat sa-mi plimb pasii prin gradina fermecata, iar cand am privit in jos, am observat ca eram desculta si imbracata intr-o rochita alba. Aceasta constatare m-a facut sa ma simt libera si am inceput sa alerg. Cand am obosit, m-am trantit in mijlocul florilor si am admirat cerul. Era de-un albastru hipnotizant.

Am inchis ochii pentru a rememora toate acele imagini si am pictat cu ochii mintii un tablou unic, pe care nici cel mai talentat pictor nu ar fi reusit sa-l picteze. Cand am redeschis ochii si am privit in sus, am vazut tavanul camerei in care dormeam. Atunci am realizat ca totul a fost doar un vis. Nu stiam cum sa reactionez. Daca sa ma bucur sau sa plang, daca sa inchid ochii din nou si sa visez in continuare, daca sa visez cu ochii deschisi…

Nu aveam nicio certitudine ca NECUNOSCUTUL exista. Acum am. Acest necunoscut este, de fapt, atat de cunoscut. Cunosc florile campului si mirosul lor imbietor. Cunosc fluturii veseli si iarba verde. Cunosc picaturile de soare si cerul infinit de albastru. Le cunoasc pe toate acestea. Ceea ce nu cunosteam, sau mai bine spus ceea ce nu am realizat pana acum este constientizarea valorii momentului unic. Acel moment care te linisteste, te face sa visezi, sa realizezi ca viata este aromata daca stii cum s-o mirosi.
Exista expreia „teama de necunoscut”, dar teama noastra este mai intensa fata de cunoscut decat de necunoscut. Ne este teama sa nu pierdem necunoscutul dupa ce l-am cunoscut. Lipsa lui, a cunoscutului, ne-ar face sa ne simtim incompleti. Sau poate ca dupa ce cunosti ceva, pe cineva si petreci din ce in ce mai mult timp in compania lui – cand cunoscutul se amesteca cu necunoscutul- momentele isi pierd din farmec. Nu mai esti alimentat cu aceeasi intensitate a trairilor.
 Necunoscutul iti face inima sa bata cu putere si palmele sa-ti transpire. Necunoscutul il cunosti mai mult ca ieri si mai putin ca maine. Necunoscutul are in el o parte pe care o cunosti dar inca nu stii acest lucru. Pentru ca „necunoscut” este compus din „ne” si „cunoscut”. Nu ai cum sa stii daca ceva iti este necunoscut decat comparandu-l cu ceva cunoscut. Intalnirea cu necunoscutul are ca scop descoperirea propriei tale fiinte.
Ce credem noi ca stim despre ce nu stim?