Necunoscutul

    Am deschis ochii si am pasit neincrezatoare pe un taram necunoscut. Lumina orbitoare a soarelui nu ma lasa sa privesc tot ce avea sa mi se arate. Dar usor, usor, m-am acomodat cu razele de soare, care se jucau in parul meu. Am descoperit o lume necunoscuta, dar totusi atat de cunoscuta. Cu cat imi indepartam privirea de locul in care am pasit, cu atat mai mult se desena un camp plin cu flori de toate culorile. Iarba de sub picioare era de-un verde incantator si atat moale, de parca as fi calcat pe un covor din puf. Fiecare fir de iarba imi trimitea cate un fior in tot corpul si ma trezea la viata…la o altfel de viata. Vantul adia usor si amesteca aromele florilor de primavara, creandu-mi emotii unice. Fluturi albi si albastri valsau in jurul meu si ma invitau la dans. Un fluturas straveziu s-a asezat pe mana mea si parca ma privea intrebator. Desi il puteam vedea, nu il simteam. Era atat de usor, de sensibil, de frumos. Imi tineam respitatia de teama sa nu-l sperii, sa nu-l bulversez cu lumea mea. Probabil vroia sa ma ajute sa zbor alaturi de el, sa ma ridice sus spre inaltul cerului, sa ne jucam impreuna. Ceea ce nu stia el, era faptul ca eu deja zburam. Zborul meu era diferit de al lui. Zburam cu sufletul, cu gandul, dar totodata eram ancorata in realitatea ce mi se aratase in fata ochilor. Imi era teama ca daca voi clipi, vor disparea toate aceste minunatii. Am continuat sa-mi plimb pasii prin gradina fermecata, iar cand am privit in jos, am observat ca eram desculta si imbracata intr-o rochita alba. Aceasta constatare m-a facut sa ma simt libera si am inceput sa alerg. Cand am obosit, m-am trantit in mijlocul florilor si am admirat cerul. Era de-un albastru hipnotizant.

Am inchis ochii pentru a rememora toate acele imagini si am pictat cu ochii mintii un tablou unic, pe care nici cel mai talentat pictor nu ar fi reusit sa-l picteze. Cand am redeschis ochii si am privit in sus, am vazut tavanul camerei in care dormeam. Atunci am realizat ca totul a fost doar un vis. Nu stiam cum sa reactionez. Daca sa ma bucur sau sa plang, daca sa inchid ochii din nou si sa visez in continuare, daca sa visez cu ochii deschisi…

Nu aveam nicio certitudine ca NECUNOSCUTUL exista. Acum am. Acest necunoscut este, de fapt, atat de cunoscut. Cunosc florile campului si mirosul lor imbietor. Cunosc fluturii veseli si iarba verde. Cunosc picaturile de soare si cerul infinit de albastru. Le cunoasc pe toate acestea. Ceea ce nu cunosteam, sau mai bine spus ceea ce nu am realizat pana acum este constientizarea valorii momentului unic. Acel moment care te linisteste, te face sa visezi, sa realizezi ca viata este aromata daca stii cum s-o mirosi.
Exista expreia „teama de necunoscut”, dar teama noastra este mai intensa fata de cunoscut decat de necunoscut. Ne este teama sa nu pierdem necunoscutul dupa ce l-am cunoscut. Lipsa lui, a cunoscutului, ne-ar face sa ne simtim incompleti. Sau poate ca dupa ce cunosti ceva, pe cineva si petreci din ce in ce mai mult timp in compania lui – cand cunoscutul se amesteca cu necunoscutul- momentele isi pierd din farmec. Nu mai esti alimentat cu aceeasi intensitate a trairilor.
 Necunoscutul iti face inima sa bata cu putere si palmele sa-ti transpire. Necunoscutul il cunosti mai mult ca ieri si mai putin ca maine. Necunoscutul are in el o parte pe care o cunosti dar inca nu stii acest lucru. Pentru ca „necunoscut” este compus din „ne” si „cunoscut”. Nu ai cum sa stii daca ceva iti este necunoscut decat comparandu-l cu ceva cunoscut. Intalnirea cu necunoscutul are ca scop descoperirea propriei tale fiinte.
Ce credem noi ca stim despre ce nu stim?